Doar că un frate care a fost pe punctul de a dispărea de pe faţa pământului, dacă niște oameni plini de pasiune, cum sunt și cei din Ținutul Zimbrului, nu s-ar fi luptat ca zimbrii să redevină mândria pădurilor moldave. Acum, ca să vezi un zimbru adevărat, de-o tonă, trebuie să îl cauţi prin parcul natural, ajutat de un ranger sau, mai ușor, să-l observi atunci când vine să mănânce în anumite locuri amenajate. Safari-ul cu zimbri se poate face cu o mașină de teren sau pe jos, observând exemplare aflate în sălbăticie sau semilibertate.
Cel mai scurt traseu durează 2 ore și dificultatea este medie. Desigur, pe lângă întâlnirile cu zimbrii, vizitatorii pot vedea și alte animale din fauna bogată a parcului natural.
Parcul Natural Vânători-Neamţ este prima locație din România în care zimbrul a fost reintrodus, la mai bine de două veacuri de la dispariția sa din sălbăticie.
Pentru a reduce perioada de adaptare și pentru a obișnui animalele cu condițiile din libertate, înainte de a fi eliberate, acestea au fost ținute într-un țarc de aclimatizare situat în apropierea Centrului de Vizitare.
Acesta este impresionant nu doar prin suprafața sa de 180 hectare, ci mai ales prin multitudinea de habitate întâlnite. Pădurile pure de foioase, de rășinoase sau de amestec, unele din ele cu arbori mai bătrâni de 200 de ani, sunt întrerupte pe alocuri de poieni sau de albii de pâraie. Pantele și expozițiile diferite contribuie din plin la aspectul mozaicat, propice pentru obișnuirea zimbrilor cu condițiile din libertate. De cinsprezece ani, în zona țarcului nu au mai existat intervenții umane, natura fiind lăsată să își urmeze cursul firesc.
Prezența zimbrilor în această locație reprezintă o oportunitate unică pentru cei ce doresc să cunoască cel mai mare mamifer terestru al Europei, la el ”acasă”. La Centrul de Vizitare veți primi informațiile necesare care au rostul de a vă pregăti pentru lumea neștiută a zimbrilor. Însoțiți de un ranger al Parcului, dotați cu echipament de teren, veți porni pe jos în aventura găsirii acestora în țarcul de aclimatizare.
Mare parte din traseu se suprapune cu potecile folosite de zimbri în căutarea hranei, astfel că veți putea vedea urmele lăsate de acest animal și, pe baza explicațiilor primite, veți întelege de ce zimbrul este un ”arhitect” al peisajelor. Pe traseu există nu mai puțin de 10 puncte de interes în care rangerul însoțitor vă va furniza informații suplimentare despre fauna și flora locului și despre interdependența dintre acestea și zimbri.