Microregiunea cunoscută drept Ținutul Zimbrului este nu doar bogată în resurse naturale, dar este și o zonă cu o bogată valoare spirituală, istorică, culturală. Iar faptul că acțiunile întreprinse la nivelul zonei sunt focusate pe punerea în valoare a acestor elemente, a autenticității locale, a oamenilor locului, sau pe protejarea naturii, au fost elemente hotărâtoare în recunoașterea la nivel național și internațional a destinației.
Ținutul Zimbrului a fost certificat la nivel național ca destinație de ecoturism în anul 2016 de către ANT.
În anul 2017 Ținutul Zimbrului a fost inclusă în Top 100 destinații sustenabile la nivel mondial, un top elitist al destinațiilor care fac eforturi spre o dezvoltare sustenabilă.
Clasamentul este realizat de experți în turism la nivel internațional. Până în prezent suntem singura regiune din România inclusă în acest top mondial.
În prezent suntem în proces de certificare Green Destination, care este un următor pas al destinațiilor care sunt incluse în Top 100 Destinații Sustenabile la nivel mondial.
În plus, în anii 2018 și 2019 destinația s-a clasat în Top 100 Awards pe locul doi în ceea ce privește natura și viața sălbatică.
Iar în anul 2022 destinația s-a clasat pe locul I la categoria Votul Publicului, după ce în anul 2021 a fost a doua cea mai votată de comunitate la nivel mondial din rândul destinațiilor din întreaga lume.