Odată cu semnarea contractului, Asociația Ținutul Zimbrului deschide oficial și apelul către comunitate: în următoarele săptămâni, orice locuitor – copil sau adult – din Târgu-Neamț, Agapia, Bălțătești, Crăcăoani sau Vânători-Neamț poate merge la o bunică, un bunic sau un vecin mai în vârstă, poate asculta o legendă sau o întâmplare a locului și o poate trimite mai departe, în scris, echipei de proiect.
În Ținutul Zimbrului, cel mai fragil patrimoniu nu stă în arhive, ci în amintirile oamenilor. Legendele despre Cetatea Neamț, despre pădure, despre haiduci, despre bucatele de odinioară sau despre animalele și plantele care au dat nume acestor locuri trăiesc astăzi doar în memoria vârstnicilor din cele cinci comunități și s-au transmis, până acum, exclusiv prin viu grai -nimeni nu le-a scris. Proiectul își propune exact acest lucru: să transforme, cât mai este timp, o memorie orală și fragilă într-un fond scris și accesibil oricui.
Legendele adunate prin apelul deschis vor fi selectate, editate și publicate – minimum 20 dintre ele – într-o culegere ilustrată, „Legende din Ținutul Zimbrului, Neamț (I)”, tipărită în 300 de exemplare. Cartea va ajunge, gratuit, la toți cei implicați în proiect și la minimum 16 instituții din microregiune (biblioteci, școli, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Târgu-Neamț, Casa Culturii Târgu-Neamț, OMD Vânători-Neamț etc), fiind ulterior disponibilă și online, gratuit, pe tinutulzimbrului.ro. Legendele publicate vor fi și înregistrate audio, pentru „Colțul de Arhivă Vie”, o mică arhivă sonoră a patrimoniului local. Proiectul se va încheia cu un eveniment public de lansare a culegerii, în care nemțenii vor descoperi patrimoniul local prin toate simțurile: povestitori vârstnici vor spune live câte o legendă, vor avea loc un moment artistic și lecturi din carte, iar copii din ecodestinație vor găti rețete tradiționale legate direct de poveștile culese.
Apel deschis: cum te poți implica
- Cine poate participa: orice locuitor, copil sau adult, din Târgu-Neamț, Agapia, Bălțătești, Crăcăoani sau Vânători-Neamț.
- Ce trebuie să faci: să stai de vorbă cu un vârstnic din familie sau din comunitate și să trimiți legenda, povestea sau mărturia pe care ți-o împărtășește, până la finalul lunii septembrie 2026.
REGULAMENTUL, AICI- CLICK
FORMULARUL DE PARTICIPARE, AICI: https://forms.gle/xUXBAXLUv3dAiRNV9
(sau în format fizic, la sediul Asociației Ținutul Zimbrului, din str. Pictor Nicolae Grigorescu, nr. 1A, Târgu-Neamț)
- Ce primești: primii 30 de participanți înscriși primesc, fiecare, un tricou personalizat al proiectului și un exemplar din culegerea tipărită; cei ale căror legende sunt selectate spre publicare (minimum 20) primesc, în plus, un premiu în bani de 140 de lei pentru fiecare legendă publicată.
- Cum te înscrii: regulamentul complet și formularul de participare vor fi publicate pe tinutulzimbrului.ro și pe paginile de socializare ale Asociației Ținutul Zimbrului. Până atunci, cei interesați pot lua legătura direct cu Unitatea de Management a ecodestinației, la telefon 0748 486 964 / 0748794088 sau pe e-mail asociatiatinutulzimbrului@yahoo.ro.
„Lucrez de peste 12 ani cu poveștile oamenilor și știu cât de repede se pierde o amintire care nu ajunge niciodată pe hârtie. În Ținutul Zimbrului avem legend și povestiri pe care nu le mai știe nimeni în afara satului care le ține minte, iar oamenii care le poartă în minte nu vor fi mereu printre noi. De-asta contează fiecare oră petrecută ascultând un bunic povestind despre cetat, haiduci sau pădure. Nu căutăm scriitori, ci oameni dispuși să asculte -copiii sunt la fel de bineveniți ca adulții. Fiecare legendă trimisă și publicată rămâne într-o carte, cu numele celui care a adus-o la lumină scris alături de ea.”
-precizează Andreea Trăsnea, manager de proiect și brand manager al ecodestinației Ținutul Zimbrului
Proiectul „Legende din Ținutul Zimbrului, Neamț (I)” se derulează în perioada 17 septembrie – 30 octombrie 2026 și este gândit ca prima etapă a unui demers pe termen lung: Asociația Ținutul Zimbrului are în plan o a doua ediție a apelului deschis, pentru viitor.
––––––––––
Despre Asociația Ținutul Zimbrului
Asociația Ținutul Zimbrului îndeplinește rolul de unitate de management a destinației de ecoturism Ținutul Zimbrului, care se suprapune peste Parcul Natural Vânători-Neamț, comunele Agapia, Bălțătești, Crăcăoani, Vânători-Neamț și orașul Târgu-Neamț. De peste 11 ani, ATZ lucrează pentru dezvoltarea durabilă a microregiunii, valorificând patrimoniul natural și cultural și sprijinind economia locală prin turism eco-cultural. Destinația este certificată de Ministerul Turismului (din 2016, recertificată în 2026) și este singura din România inclusă în topul internațional Top 100 Green Destinations. Asociația a implementat peste 14 proiecte și a atras finanțări de peste 620.000 de euro, printre care „Ținutul Zimbrului – o destinație sustenabilă”, „Produs în Ținutul Zimbrului” sau „Smart Village”.
Contact: E-mail: contact@tinutulzimbrului.ro / Website: www.tinutulzimbrului.ro
Proiect finanțat de










