Zimbrisor

Într-o bună după-amiază, pe o cărare din Pădurea de Argint, Zimbrișor mergea alene, cum îi șade bine unui viitor mare arhitect al pădurilor din Parcul Natural Vânători Neamț.
Și cum mergea el așa, hop! dă peste o sticlă de plastic, zdravănă, lucioasă… dar fără rost pe-acolo. Se uită Zimbrișor la ea, o mai împunge cu botul, o mai învârte, ca și cum ar zice:
-Măi să fie… asta nu-i nici de mâncare, nici de pus la păstrare, nici nu crește, nici nu piere. Da’ a cui o fi?!